Events 2024

Concert Muzica Vindecă De Ziua Mondială a Sănătății, 07.04.2024: Sărbătoarea sunetelor, a culorilor și emoțiilor au îmbrățișat întreg publicul de la Ateneul Român în data de 7 aprilie 2024, de Ziua Mondială a Sănătății.
Paula Seling și Orchestra New Hope, sub bagheta lui Octavian Lup au readus speranță pentru o lume mai bună publicului care a umplut sala Ateneului din București. Evenimentul a fost deschis de catre Prof. Daniel Coriu, presedintele Colegiului Medicilor din Romania, care a avut un discurs desprre legătura dintre muzică și sănătate.
Cu sprijinul Cadran Technologies și Baciu Hills aproape 300 de spectatori de la Teen Challenge Romania, Asociatia Nevazatorilor din Romania, Camin de Batrani – Casa Sfanta Maria, HOSPICE Casa Sperantei, Centrul Don Orione au primit alinare pentru suflet prin concertul “Muzica Vindecă”.

Concert extrordinar ROMANIA FOR PEACE
21 Septembrie 2024
De Ziua Mondială a Păcii, pe 21 septembrie 2024, Asociația New Hope a organizat Concertul extraordinar „ROMANIA FOR PEACE”, o inițiativă unică în peisajul concertistic, dedicată păcii și solidarității umane. Evenimentul a fost susținut de Orchestra New Hope, dirijor Octavian Lup, și i-a avut ca invitați speciali pe soprana Veronica Anușca și violonistul Valentin Șerban.
Evenimentul s-a desășurat de la orele 19:00, în aer liber, în Piața George Enescu din București, iar accesul spectatorilor a fost liber. Peste 2.000 de personae au participat la concert.
„ROMANIA FOR PEACE” a fost finanțat de Ministerul Culturii și s-a desfășurat în cadrul Bucharest Music Film Festival, eveniment organizat de Primăria Municipiului București, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București.
Concert “Sound of Freedom” – 03.11.2024: Pe 2 noiembrie 2024 a avut loc un eveniment deosebit în Sala Auditorium Maximum din Cluj-Napoca, unde muzica s-a împletit cu generozitatea pentru a susține un scop nobil!
*SOUND OF FREEDOM: Pentru o viață fără dependențe*, un concert caritabil organizat de Fundația Teen Challenge România, în colaborare cu Orchestra NEW Hope, sub bagheta talentatului Octavian Lup, unul dintre cei mai remarcabili violonceliști ai generației sale și un adevărat ambasador al excelenței muzicale.
Evenimentul a fost cu atât mai special datorită prezenței invitatului nostru special, Paula Seling, una dintre cele mai iubite artiste din România. Împreună, acești artiști de renume au oferit o seară plină de emoție și speranță.
Scopul acestui concert a fost de a strânge fonduri pentru construirea unui nou centru de reabilitare pentru tineri cu adicții, în localitatea Sălicea, județul Cluj. Fundația Teen Challenge România, cu o experiență de peste 20 de ani în domeniu, este dedicată ajutorării tinerilor care se luptă cu dependențele, oferindu-le o șansă reală la o viață nouă.
Concert “Neînvinșii” – ediția a doua – 03.12.2024: Un concert despre curaj inițiat de New Hope Orchestra și BRD Groupe Société Générale, în beneficiul asociației Climb Again. Evenimentul marchează Ziua Mondială a Persoanelor cu Dizabilități.
Neînvinșii sunt cei pentru care imposibilul nu există. Ei sunt cei care continuă să exploreze, să viseze și să învețe, indiferent de obstacole. Pentru ei a fost creat un eveniment care să le dea aripi și să îi încurajeze să înfrunte tot ceea ce pare de neînvins. Acest proiect muzical curajos a avut loc marți, 3 decembrie 2024, la Ateneul Român. Sumele încasate au fost redirectionate integral pentru a sprijini activitatea Asociației Climb Again, care oferă sute de mii de ore de terapie prin escaladă copiilor cu dizabilități.
Interpretează:
- Orchestra New Hope, dirijor Andrei Stănculescu
- Corul BRD și Corul Preludiu “Voicu Enăchescu”.
Repertoriu:
- Thomas Tallis – Spem in Alium
- Ralph Vaughan Williams – Fantezia pe o temă de Thomas Tallis
- Georg Friedrich Händel – Fragmente din Oratoriul “Messiah”
Detalii eveniment:
- Data: 3 decembrie 2024, ora: 19.00
Locul de desfășurare: Ateneul Român